sâmbătă, 18 aprilie 2009

Poveste de Paste


O buna ocazie pentru a reflecta putin:

Este o zi oarecare de vineri si stai la volanul masinii tale, intorcindu-te acasa. Aprinzi radioul. La stiri sint date informatii de mica importanta: intr-o tara indepartata au murit trei persoane de o oarecare gripa inca necunoscuta.

Nu dai multa atentie informatiei...

Luni cind te trezesti, auzi ca nu mai sint trei, ci 30.000 de morti intre vechile coline ale Indiei.

Specialisti de la Serviciul National pentru Sanatate a Stateleor Unite se afla deja acolo pentru verificarea situatiei.

Marti, aceasta este stirea cea mai importanta ce ocupa prima pagina a tuturor ziarelor, pentru ca nu mai este doar India, ci si Pakistanul, Iranul si Afganistanul, iar asta o spun toate agentiile de presa. O numesc “gripa misterioasa” si toti se-ntreaba; “Cum o vor controla?”.

In Europa panica deja s-a declansat cu inchiderea frontierelor. Auzi la telejurnal marturisirea unei doamne din Franta care vorbeste de un pacient decedat la spital din cauza gripei misterioase. La televizor spun ca odata ce ai contactat virusul, timp de o saptanina nu-ti dai seama c-ai avea ceva. Urmeaza patru zile de dureri teribile dupa care are loc decesul.

Si Regatul Unit inchide granitele, insa prea tirziu. A doua zi presedintele Statelor Unite inchide la rindu-i frontierele, pentru a evita contagiarea populatiei, pina-n momentul in care se va gasi antidotul.

In ziua urmatoare lumea se duce la biserica rugindu-se pentru gasirea solutiei medicale salvatoare. Intra cineva si spune: “Ascultati la radio ultimile stiri!”. Doua femei au murit la New York.

Acum pare ca-ntreaga lume a fost contaminata.

Oamenii de stiinta lucrind non stop incearca sa gaseasca antidotul, dar pare ca nu este posibil mai nimic. In sfirsit stirea atit de mult asteptata: a fost descifrat codul ADN-ului acestui virus. Se poate realiza si apoi produce pe scara larga antidotul. Este nevoie de singele cuiva care sa nu fi fost niciodata infectat si se da stirea ca toata lumea fuge la spitalul cel mai apropiat pentru a face examene hematologice.

Te duci si tu cu toata familia, impreuna cu vecinii, intrebindu-te: “Ce va urma? Sa fie asta sfirsitul lumii?”.

La spital, dupa efectuarea examenelor, iese un medic strigind un nume. Cel mai mic dintre fiii tai ce se afla linga tine, te apuca de haina si-ti spun e:”Tata, este numele meu!”. Inainte de a avea vreo reactie iti iau copilul iar tu strigi: “Asteptati!”. Ei iti raspund: “Totul va fi bine, singele lui este curat, singele lui este pur. Credem ca are tipul de singe potrivit”.

Dupa cinci minute medicii ies strigind si rizind de bucurie. Este pentru prima oara ca-i vezi veseli dupa o lunga saptamina de munca incordata si groaza generala. Medicul cel mai in virsta se apropie de tine si-ti spune: “Putem sa stam de vorba un moment?... Nu stiam ca donatorul va fi un copilas si de aceea trebuie sa semnati aceste hirtii pentru a putea recolta singele”. In timp ce citesti formularul iti dai seama ca nu este specificata cantitatea de singe si-ntrebi: “Cit singe?”...

Surisul dispare de pe fata medicului care-ti raspunde: “Nu ne gindeam c-ar fi vorba de un copilas. Nu am fost pregatiti pentru o astfel de eventualitate.. Va trebui sa-l folosim pe tot!”...

Nu-ti vine sa crezi si-ncerci sa reactionezi: “Dar, doctore..” In timp ce medicul continua sa-ti zica: “Nu intelegeti, este vorba de un tratament salvator pentru intreaga omenire! Va rog sa semnati, avem nevoie de tot singele”. Tu intrebi disperat: Dar nu puteti face o transfuzie?” iar raspunsul este:”Daca vom gasi alt singe pur, o vom face... Semnati? Va rugam! SEMNATI !!!!!!!”.

Mut si fara a-mi mai simti degetele de la mina care stringeau pixul, SEMNEZ. Te intreaba: “Doriti sa va vedeti copilul?”

Te duci la sala de urgente unde te asteapta baietelul, care-ti spune: “Tata, mama, ce se-ntimpla?” Ii iei minuta si ii spui: “Fiule, mama Ta si eu te iubim foarte mult, te iubim si nu vom ingadui niciodata sa se intimple ceva ce nu-i necesar, intelegi?” Si cind doctorul se intoarce si spune: Imi pare rau dar trebuie sa-ncepem, in toata lumea oamenii mor”, tu ai fi plecat? Ai fi putut intoarce spatele copilului tau lasindu-l acolo?... in timp ce el iti spunea: “Tata, Mama, de ce ma parasiti?“...


Dupa o saptamina, in timp ce faci slujba pentru evocarea fiului tau, unii stau pe la casele lor, altii n-au venit pentru ca au preferat sa mearga la plimbare sau pe stadion la meci in timp ce altii participa la ceremonie cu un suris fals prefacindu-se ca-i intereseaza cit de cit durerea ta. Ai vrea sa opresti intreaga ceremonie si sa strigi: “Fiul meu a murit pentru voi !!!! Chiar nu va pasa deloc?”...


Uneori asta vrea sa ne spuna Dumnezeu: “Fiul meu a murit pentru voi si voi nu intelegeti cit de mult va iubesc?”.

Jertfa si Invierea Domnului Iisus Hristos sa iti umple inima de Dragoste!


Vrei sa stii cum se termina?

luni, 13 aprilie 2009

Gandesti cu emisfera stanga sau cu emisfera dreapta?


Balerina se invarte in sensul acelor de ceasornic sau invers?

Dacă o poţi vedea mişcându-se în sensul acelor de ceasornic, îţi utilizezi emisfera dreaptă a creierului.

Dacă vezi figura mişcându-se în sens invers acelor de ceasornic, atunci îţi foloseşti emisfera stângă a creierului.

Unii pot sesiza ambele sensuri, alţii doar într-un singur sens.

Funcţiile părţii drepte a creierului

foloseşte sentimentele
vedere de ansamblu
imaginativ
simboluri şi imagini
prezent şi viitor
filozofie şi religie
poate obţine
crează
apreciază
percepţie spaţială
ştie funcţia obiectelor
bazat pe fantezie
prezintă posibilităţi
impetuos
ia riscuri
Funcţiile părţii stângi a creierului

utilizarea logicii
orientarea către detalii
căutarea de fapte
cuvinte şi limbaje
prezent şi trecut
matematică şi ştiinţă
poate înţelege
cunoaştere
recunoaştere
ordine/percepţia modelelor
cunoaşte numărul obiectelor
bazat pe realitate
strategie
practic
sigur



Tu in ce parte vezi ca se roteste balerina?
Lasa un comment :)


Vrei sa stii cum se termina?

vineri, 10 aprilie 2009

Experiment cu 5 maimute


Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei bananelor.

Atunci oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scara. A fost inlocuita o a doua maimuta si s-a intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si lucrurile s-au repetat. Al patrulea si in fine al cincilea au fost schimbati. In final, oamenii de stiinta au ramas cu cinci mainute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banane.

Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce ii bateau pe cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost "Nu stim. Lucrurile intotdeauna au fost asa aici..."


Anonim


Vrei sa stii cum se termina?

marți, 7 aprilie 2009

Cei doi lupi

Intr-o dupa-amiaza o batrana Cherokee ii spune nepotului sau despre o batalie care se da in toti oamenii. Aceasta este o batalie intre 2 lupi.

Unul este rau: se infurie, invidiaza, regreta, lacomeste, e arogant, gelos, orgolios, minte, isi plange de mila, se simte inferior, vinovat, e plin de manie.

Celalalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, increzator, optimist, plin de compasiune si credinta, recunoscator.

Nepotul se gandi pentru o clipa apoi intreba:
- Si cine va castiga aceasta batalie?

Batrana Cherokee i-a raspuns simplu:

Cel pe care il hranesc.



Anonim


Vrei sa stii cum se termina?

joi, 26 martie 2009

Stelute si Buline


Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul. Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat.

De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutiuta plina cu stelute aurii si o cutiuta plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.

Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti, intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline.Tot stelute primeau si cei talentati. Unii puteu ridica greutati deasupra capului, altii puteu sari peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute...

Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine, incat isi doreaau sa mai faca ceva, ca sa poata primi inca una. Altii insa, nu stiiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline.

Pancinello era unul dintre acestia din urma. tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca ceilalti, dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos, se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea, cand incerca sa explice omuletilor de ce cazuse, mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.

Dupa un timp avea atat de multe, incat nu mai vroia sa iasa pe strada. Se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta...si imediat o sa primeasca bulinute!!! Adevarul este ca avea atat de multe buline, incat ceilalti omuleti veneau si lipeau altele fara nici un motiv.
"Merita multimea asta de buline negre", isi spuneau omuletii unii altora. "Este clar ca nu e bun de nimic!"

Dupa un timp, Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el: "Asa este, nu sunt bun de nimic!", isi spunea el.In rarele dati cand iesea din casa, statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.

Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia. Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau, numai ca nu ramaneau lipite, ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina, unii o admirau atat de mult, incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiinca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa-i lipeasca o bulina, dar si aceasta cadea imediat.

"Ca ea vreau sa fiu ", ii trecu prin minte lui Pancinello, "Nu mai vreau sa primesc etichete de la altii!" Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta. "Nu este mare lucru", ii raspunse ea. "In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli." "Pe Eli?" "Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier." "Dar de ce?" "Ce-ar fi sa descoperi singur? Du-te la el, sus pe deal!" Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca. "Dar crezi ca ii va face placere sa ma vada?!?" striga el dupa ea. Insa Lucia nu-l mai auzi. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichete unul pe celalalt. "Dar nu este drept!", isi spune el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga la Eli. Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta, pana ce ajunge in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau U-RI-A-SE! Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru, trebui sa sa se ridice pe varfuri . Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise: "Eu aici nu raman!" Si se indrepta spre iesire.

Dar chiar atunci isi auzi numele. "Pancinello, tu esti?" se auzi un glas patrunzator. Pancinello se opri. "Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine! "Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa. "Stii cum ma cheama?" il intreba Pancinello. "Binenteles ca stiu, doar eu te-am creat!" Eli se apleca, il ridica de jos si il aseaza langa el, pe banc. "Hmmm", murmura mesterul ingandurat, in timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello. "Se pare ca ai adunat multe etichete..."

"N-am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!" "Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este voie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun altii despre tine!" "Chiar nu-ti pasa?" "Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu. Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!"

Pancinello incepu sa rada: "Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce. De ce as insemna ceva pentru tine?" Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet: "Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!" Nimeni... Niciodata... nu-l mai privise astfel pe Pancinello... si, in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte... "In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine" continua apoi Eli. "Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete" ii raspunse Pancinello."Stiu, mi-a povestit despre tine."

"De ea de ce nu se prind etichetele?" "Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc ceilalti.Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi." "cum adica?" "Etichetele se lipesc daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?" "Pai, nu prea..."

Eli zimbi. "Vei intelege cu timpul. Acum iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine." Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indreapta spre usa, Eli ii spuse: "Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!"

Pancinello nu se opri din mers, dar gandi: "Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!" Si chiar in clipa aceea cazu de pe el o bulina...

de Max Lucado




Vrei sa stii cum se termina?

vineri, 6 februarie 2009

Oscar si Tanti Roz


Ce poti spune unui copil care are 10 ani si este intr-o faza terminala de cancer?
Nimeni nu-i mai da nici o sansa de trait si sfarsitul se apropie cu pasi rapizi, iar tu trebuie sa ai grija de el. Cartea de mai jos este despre ultimele zile ale unui astfel de copil care se afla in ingrijirea lui Tanti Roz ...



Vrei sa stii cum se termina?

joi, 5 februarie 2009

Arborele care dăruieşte


Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat.

Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele.

Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire.

Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei.

Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit.

Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”.

Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist.

Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”

Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.

Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”.

Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”.

„Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”.

Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”.

Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit.

Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor.

Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie.

După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.

Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.

Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?”

Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.

Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.

„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.

Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit.

Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.

Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”.

Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”.

Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat.

Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit.

Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj.

de Shel Silverstein


Vrei sa stii cum se termina?

vineri, 30 ianuarie 2009

Trenul Vietii



Acum catva timp am citit o carte in care viata a fost comparata cu o calatorie de tren. O lectura foarte interesanta.

Viata este ca o calatorie cu trenul: Urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele.

Atunci cand ne nastem si urcam in tren, intalnim oameni despre care credem, ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri.

Din pacate, adevarul este altfel. Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor.

E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra. Acestea sunt fratii nostri, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim.

Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta. Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei. Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el.

Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic... Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat.

Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles noi nu ne
lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam. Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat.

Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri...
....dar fara intoarcere.

Deci, trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil.

Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei...

Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra.

Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga.

Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobora definitiv din tren si nici cand vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi.

Cred ca o sa fiu cuprins de duiosie atunci cand cobor definitiv din tren.....
Da, cred acest lucru.

Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa. Va fi intristator sa-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia, ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand au urcat in tren.

Ceea ce ma va face fericit este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora.

Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe

Celor care sunt parte a trenului meu, le doresc
Calatorie placuta !

Anonim


Vrei sa stii cum se termina?

marți, 27 ianuarie 2009

Morcovul, oul si boabele de cafea


O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.

Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.

Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.

Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
"Spune-mi ce vezi?"

"Morcovi, oua si cafea", a raspuns ea.

Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.

Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: "Ce inseamna toate acestea, mama?"

Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.

  • Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.

  • Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.

  • Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.


"Care dintre ele esti tu?" si-a intrebat fiica. "Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?"

Gandeste-te si tu: Care sunt eu?

  • Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil.

  • Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?

  • Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?


In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?

Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.

Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.

Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.

Anonim


Vrei sa stii cum se termina?

marți, 20 ianuarie 2009

Imagineaza-ti ...



Imagineaza-ti ca este amurg.
In departare se vede soarele cum apune peste mare si lumina bland-rosiatica mangaie fetele celor doi indragostiti. Intre ei se afla o masa, dar nimic nu sta in calea privirii lor. Lumina blanda a lumanarii de pe masa palpaie simtind respiratia fina a celor doi si bataile inimii se intensifica. Dar sunt la un restaurant asa ca o sa comande ceva. El cheama chelnerul si comanda, ea alege, si nu peste mult timp vine tava aburinda. Este o specialitate de-a casei. Ultimele raze ale soarelui se scufunda in apa cand cei doi incep sa manance si ar dori ca timpul sa se opreasca, sa ramana acolo pana la...

Sfarsit

Inspirat de laurii suceveni


Vrei sa stii cum se termina?

luni, 12 ianuarie 2009

Am învăţat


de Octavian Paler

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua:

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
tot ce poti face este sa fii o persoana iubita;
restul ... depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
altora s-ar putea sa nu le pase.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
circa 15 minute,
dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari
cu ceea ce pot altii mai bine sa faca,
ci cu ceea ce poti tu sa faci.

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a-i ajuta.

Am invatat ca oricum ai taia
orice lucru are doua fete.

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi
cu cuvinte calde;
s-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.

Am invatat ca poti continua inca mult timp
dupa ce ai spus ca nu mai poti.

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie,
cand trebuie
indiferent de consecinte.

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
dar nu stiu s-o arate.

Am invatat ca atunci cand sunt suparat
am dreptul sa fiu suparat
dar nu am dreptul sa fiu si rau.

Am invatat ca prietenia adevarata
continua sa existe chiar si la distanta
iar asta este valabil si pentru IUBIREA ADEVARATA.

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
oricum te va rani din cand in cand,
iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii
cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele
ti-ar putea influenta personalitatea
dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta,
nu inseamna ca nu se iubesc
si nici faptul ca nu se cearta
nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
si nu faptele sale.

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
si pot vedea ceva total diferit.

Am invatat ca indiferent de consecinte
cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
de catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
cand te striga un prieten
vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul
ca si vorbitul
poate linisti durerile sufletesti.

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
iti sunt luati prea repede ...

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
unde sa tragi linie intre a fi amabil,
a nu rani oamenii
si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa IUBESC
Ca sa pot sa fiu iubit

Am invatat...


Si continui sa invat...


Vrei sa stii cum se termina?

vineri, 9 ianuarie 2009

Ce vor femeile?!


A fost odata un rege tanar, care fu prins odata intr-o lupta cu armatele imparatiei vecine.

Monarhul imparatiei vecine ar fi putut sa-l omoare imediat, dar gandindu-se poate la tineretea prizonierului ii oferi libertatea, cu o singura conditie: ca in decurs de un an regele cel tanar sa afle raspunsul la o intrebare dificila si sa aduca raspunsul in anul urmator, chiar in ziua in care a pierdut batalia.

Intrebarea era: "Ce vor cu adevarat femeile?"

O asemenea intrebare poate sa incurce chiar mintile cele mai cunoscatoare din regat, gandi tanarul rege, care stiu atunci ca a primit o sarcina imposibila. Acceptand totusi provocarea pentru ca n-avea incotro, el pleca cu promisiunea ca se va intoarce cu raspunsul, sau se va pregati sa moara exact peste un an.

Ajuns acasa el lua personal la intrebari toate femeile din regat, de la printese pana la bucatarese si prostituate, apoi intreba preoti, intelepti, tarani, cersetori, chiar si mascariciul curtii fu rugat sa-si dea cu parerea. Nimeni insa nu putu sa dea un raspuns satisfacator.

Mai ramasese doar o vrajitoare - Muma Padurii - o faptura urata, stirba si cocosata care traia intr-o padure, inconjurata de animalele si farmecele ei. Regele stia ca vrajitoarea ii va cere un pret exorbitant, dar ziua cand trebuia sa dea raspunsul era atat de aproape incat el se gandi ca nu mai are practic nimic de pierdut. Vrajitoarea ceru in schimbul raspunsului ca regele sa se casatoreasca cu ea.

Regele accepta alianta cu inima grea si gandind la propria infrangere, dar dincolo de interesul personal el gandi atunci ca este mult mai important sa se afle neaparat raspunsul la acea intrebare la care n-a putut raspunde nimeni. Raspunsul pe care vrajitoarea i-l dadu era ca "Ceea ce doreste o femeie cel mai mult este sa decida ea insasi ce face cu viata ei".

Monarhul tarii vecine vazu corectitudinea raspunsului primit, si din ziua aceea intre cele doua tari se instaura o pace si o prietenie trainica.

Intre timp, la palatul tinarului rege se faceau pregatiri de nunta. Fiind o persoana de o integritate deosebita, el se purta frumos cu viitoarea sotie si ii asigura tot ce avea nevoie pentru viata impreuna, vorbindu-i intotdeauna cu multa rabdare, bunatate si respect. In dimineata zilei in care urma sa aiba loc nunta, el intra in camera ei, aducandu-i in dar un minunat buchet de flori.

Dar spre surpriza lui, in locul unei vrajitoare urate, il astepta o fata de o frumusete orbitoare, imbracata in cea mai splendida rochie de mireasa. Regele intreba cum de s-a schimbat astfel...iar ea raspunse ca vrajitoarele sunt maestre in ale Transformarii, si jumatate din timp de acum inainte ea va avea aspectul de Muma Padurii, iar cealalta jumatate ea va arata frumoasa ca Zana Florilor .

Fata ii spuse iarasi ca el are dreptul sa aleaga in care din cele doua aspecte si-ar dori sa apara ziua, si in care isi doreste sa apara noaptea. Grea dilema pentru tanarul mire, care, indragostit pana peste cap dintr-o singura privire, ar fi vrut sa mearga cu ea oriunde, si sa o arate intregii lumi ...dar pe de alta parte, desigur, tare ar fi vrut sa imbratiseze si noaptea in intimitatea iubirii, tot pe sotia cea frumoasa.

Ce alegere credeti ca a facut in final tanarul rege?

Nobilul rege raspunse viitoarei sale sotii ca... o va lasa pe ea sa decida ce face cu viata ei.Si ce s-a intamplat mai departe? Fata incepu sa rada, si-i spuse regelui ca daca alegerea este a ei, atunci ea vrea sa fie si ziua si noaptea tot Frumoasa si Buna, de dragul Iubirii unui Om atat de bun.


Vrei sa stii cum se termina?

joi, 8 ianuarie 2009

Demisie Oficială


Subsemnatul, va aduc la cunostinta intentia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.

Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.

Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.

Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.

Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.

Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.

Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.


Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.

Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.

M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.


Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.

Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?

Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?

Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetii echipajului "Speranta", navigand cu "Toate panzele sus" si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.

Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!

Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.

Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: "Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?", deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Arap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane.

Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.

Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.

Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate. Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!

Anonim


Vrei sa stii cum se termina?

miercuri, 7 ianuarie 2009

Dragostea adevarata



Un renumit profesor se afla în faţa unui grup de tineri, care erau contra CĂSĂTORIEI.

Tinerii argumentau că romantismul constituie adevăratul susţinator al unei perechi şi că este de preferat să termini cu relaţia atunci când se stinge, în loc să intri în monotonia unei căsnicii.
Profesorul le-a spus că respectă opinia lor, dar le-a relatat următoarele:

Părinţii mei au trăit 55 de ani căsătoriţi şi într-o dimineaţa mama mea cobora scările, să-i prepare tatei micul dejun. Făcu un infarct şi căzu.

Tatăl meu a ridicat-o cum a putut şi în grabă a urcat-o in camionetă.
Cu toată viteza, depăşind, nerespectând regulile, ajunse la spital, dar din nefericire când sosi, ea murise.

In timpul înmormântării tatăl meu nu vorbi şi avu o privire pierdută. Aproape că nici nu plânse. În noaptea aceea noi copiii am stat alături de el.

Într-o atmosferă de durere şi nostalgie, ne-am reamintit frumoase anecdote.
El îi ceru fratelui meu, teologul, să-i spună unde ar fi mama în acest moment.
Fratele meu începu să-i spună despre viaţa de după moarte; presupuse cum şi unde ar fi ea.

Tatăl meu asculta cu mare atenţie şi deodată ceru:“Duceţi-mă la cimitir" ;

-”Tată”, am răspuns, “este 11 noaptea, nu putem merge la cimitir acum”.
El ridică vocea şi cu o privire de sticlă, zise:

“Nu discutaţi cu mine, vă rog, nu discutaţi cu un om, care tocmai şi-a pierdut ceea ce a fost soţia sa timp de 55 de ani".

S-a produs un moment de linişte respectuoasă şi n-am mai discutat nimic. Am plecat la cimitir, am cerut voie paznicului şi cu o lanternă am ajuns la mormânt.
Tatăl meu atinse mormântul cu mâna lui, plânse şi ne spuse, copiilor lui, care vedeam această scenă, impresionaţi:

“Au fost 55 de ani buni...Ştiţi ? Nimeni nu poate vorbi de dragoste adevărată, dacă nu are idee ce înseamnă să împarţi viaţa cu o astfel de femeie”.

Făcu o pauză şi i se lumină faţa; continuă:

"Ea şi eu am fost împreună în acea criză când am schimbat serviciul,
... am făcut o echipă când am vândut casa şi ne-am mutat din oraş, am împărţit bucuria de a vedea copiii noştri terminând şcolile, am plâns unul alături de altul la pierderea fiinţelor dragi.
Ne-am rugat împreună în sala de aşteptare a unor spitale, ne-am sprijinit în durere.
Ne-am îmbrăţişat în fiecare Crăciun, şi ne-am iertat greşelile...
Acuma a plecat şi sunt mulţumit. Ştiţi de ce ? Pentru că a plecat înaintea mea. Nu a trebuit să trăiască agonia şi durerea de a mă înmormânta, de a rămâne singură după plecarea mea.
Şi eu voi trece prin asta,prin moarte, şi îi multumesc lui Dumnezeu.
O iubesc atâta, că nu mi-ar fi plăcut să sufere ea această despărţire prin moarte..."

Când tata termina de vorbit, noi copiii aveam feţele pline de lacrimi.
L-am îmbrăţişat şi el ne-a consolat :

“Totul e bine, putem merge acasă, a fost o zi bună ".

În noaptea aceea am înţeles ce înseamnă ADEVĂRATA DRAGOSTE.

Diferă mult de romantism. Nu are prea mult de văzut cu erotismul. Mult mai bine se leagă de munca şi grija pe care o au două persoane căsătorite real.

Când profesorul a terminat de vorbit, studenţii nu l-au putut combate. Acest fel de dragoste era ceva ce ei nu cunoşteau.

Anonim


Vrei sa stii cum se termina?

Un mit Isusiac


Într-o zi, pe când mergea cu apostolii lui, trecură pe lângă hoitul unui câine. Apostolii spuseră:
Greţos mai duhneşte câinele acesta!
Dar Iisus zise: dar cât de albi sunt dinţii lui!
(de Nichita Stanescu publicat în Respirări)

Reuşim noi oare să vedem frumuseţea în tot ce ne înconjoară, sau suntem prea captaţi de partea negativă a lucrurilor?


Vrei sa stii cum se termina?

marți, 6 ianuarie 2009

Anti Daca...

De poţi să faci pe prostul cînd altul te repede
Făcînd-o pe deşteptul şi c-un cuvînt nu-l cerţi,
De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede,
De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi;

De nu amîni o clipă un rău să-l împlineşti,
Şi dacă minţi mai tare cînd alţii nu spun drept,
De-ţi place în iubire cu ură să loveşti,
Şi totuşi îţi pui mască de sfînt şi de-nţelept,

De te te tîrăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul,
Şi numai interesu-ţi îl sui la rang de ţel,
De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul,
Şi-i vinzi, fără sfială, pe amîndoi la fel;

De rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa tălmăcite,
Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă, şi,
Cînd vorbele şi fapta în vînt ţi-s risipite,
Tu dîndu-le la dracu’, poţi altele scorni,

De poţi să faci întruna dintr-un cîştig, o mie,
Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-ţi plăteşti bănuţul luat ca datorie,
Dar tu să fii plătitul, găseşti că-i drept şi demn,

De poţi să-ţi storci şi gîndul, şi inima, şi nervii
Îmbătrînite-n rele, să facă rele noi,
Şi sub nehotărîre, plecîndu-te ca servii,
Cînd toţi strigă: Nainte!, doar tu strigi: Înapoi!,

Dacă, stînd în mulţime, te-mpăunezi semeţ,
Dar lîngă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Şi pe duşmani sau prieteni, tratîndu-i cu dispreţ
Te faci că ţii la dînşii, dar îi înşeli amarnic,

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde-un rău,
Şi-n umbra lui te-nlinişti ca-n umbra unui pom,
Al tău va fi Pămîntul, cu tot prinosul său,
Vei fi-ntre Domni întîiul, dar NICIODATĂ OM...

de Kostas Varnalis


Vrei sa stii cum se termina?

luni, 5 ianuarie 2009

Dacă...

Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;
De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;

Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul
Mereu senin şi în acelaşi fel;
Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită
De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;
De poţi ca munca vieţii, năruită,
S-o faci de la-nceput precum a fost;

Dacă-ndrăzneşti agonisinţa-ţi toată
S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar
Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată
Făr-să te plîngi cu un oftat măcar;
De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă,
Drept să rămîi, cînd ele june nu-s,
Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă
Decît Voinţa ce le ţine sus;

Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată
Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!

de Rudyard Kipling
traducere de Dan Duţescu


Vrei sa stii cum se termina?

Cine priveste in zarE-Dimineata

Bună Dimineaţa © 2008. Template by Dicas Blogger.

TOPO