Trenul Vietii

Acum catva timp am citit o carte in care viata a fost comparata cu o calatorie de tren. O lectura foarte interesanta.

Viata este ca o calatorie cu trenul: Urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele.

Atunci cand ne nastem si urcam in tren, intalnim oameni despre care credem, ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri.

Din pacate, adevarul este altfel. Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor.

E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra. Acestea sunt fratii nostri, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim.

Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta. Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei. Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el.

Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic... Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat.

Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles noi nu ne
lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam. Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat.

Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri...
....dar fara intoarcere.

Deci, trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil.

Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei...

Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra.

Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga.

Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobora definitiv din tren si nici cand vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi.

Cred ca o sa fiu cuprins de duiosie atunci cand cobor definitiv din tren.....
Da, cred acest lucru.

Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa. Va fi intristator sa-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia, ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand au urcat in tren.

Ceea ce ma va face fericit este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora.

Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe

Celor care sunt parte a trenului meu, le doresc
Calatorie placuta !

Anonim

Morcovul, oul si boabele de cafea

O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.

Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.

Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.

Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
"Spune-mi ce vezi?"

"Morcovi, oua si cafea", a raspuns ea.

Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.

Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: "Ce inseamna toate acestea, mama?"

Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.

• Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.


• Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.


• Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.

"Care dintre ele esti tu?" si-a intrebat fiica. "Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?"

Gandeste-te si tu: Care sunt eu?

• Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil.


• Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?


• Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?

In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?

Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.

Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.

Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.

Anonim

Imagineaza-ti ...

Imagineaza-ti ca este amurg.
In departare se vede soarele cum apune peste mare si lumina bland-rosiatica mangaie fetele celor doi indragostiti. Intre ei se afla o masa, dar nimic nu sta in calea privirii lor. Lumina blanda a lumanarii de pe masa palpaie simtind respiratia fina a celor doi si bataile inimii se intensifica. Dar sunt la un restaurant asa ca o sa comande ceva. El cheama chelnerul si comanda, ea alege, si nu peste mult timp vine tava aburinda. Este o specialitate de-a casei. Ultimele raze ale soarelui se scufunda in apa cand cei doi incep sa manance si ar dori ca timpul sa se opreasca, sa ramana acolo pana la...

Sfarsit

Inspirat de laurii suceveni

Am învăţat

de Octavian Paler

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua:

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
tot ce poti face este sa fii o persoana iubita;
restul ... depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
altora s-ar putea sa nu le pase.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
circa 15 minute,
dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari
cu ceea ce pot altii mai bine sa faca,
ci cu ceea ce poti tu sa faci.

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a-i ajuta.

Am invatat ca oricum ai taia
orice lucru are doua fete.

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi
cu cuvinte calde;
s-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.

Am invatat ca poti continua inca mult timp
dupa ce ai spus ca nu mai poti.

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie,
cand trebuie
indiferent de consecinte.

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
dar nu stiu s-o arate.

Am invatat ca atunci cand sunt suparat
am dreptul sa fiu suparat
dar nu am dreptul sa fiu si rau.

Am invatat ca prietenia adevarata
continua sa existe chiar si la distanta
iar asta este valabil si pentru IUBIREA ADEVARATA.

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
oricum te va rani din cand in cand,
iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii
cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele
ti-ar putea influenta personalitatea
dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta,
nu inseamna ca nu se iubesc
si nici faptul ca nu se cearta
nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
si nu faptele sale.

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
si pot vedea ceva total diferit.

Am invatat ca indiferent de consecinte
cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
de catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
cand te striga un prieten
vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul
ca si vorbitul
poate linisti durerile sufletesti.

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
iti sunt luati prea repede ...

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
unde sa tragi linie intre a fi amabil,
a nu rani oamenii
si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa IUBESC
Ca sa pot sa fiu iubit

Am invatat...


Si continui sa invat...

Ce vor femeile?!

A fost odata un rege tanar, care fu prins odata intr-o lupta cu armatele imparatiei vecine.

Monarhul imparatiei vecine ar fi putut sa-l omoare imediat, dar gandindu-se poate la tineretea prizonierului ii oferi libertatea, cu o singura conditie: ca in decurs de un an regele cel tanar sa afle raspunsul la o intrebare dificila si sa aduca raspunsul in anul urmator, chiar in ziua in care a pierdut batalia.

Intrebarea era: "Ce vor cu adevarat femeile?"

O asemenea intrebare poate sa incurce chiar mintile cele mai cunoscatoare din regat, gandi tanarul rege, care stiu atunci ca a primit o sarcina imposibila. Acceptand totusi provocarea pentru ca n-avea incotro, el pleca cu promisiunea ca se va intoarce cu raspunsul, sau se va pregati sa moara exact peste un an.

Ajuns acasa el lua personal la intrebari toate femeile din regat, de la printese pana la bucatarese si prostituate, apoi intreba preoti, intelepti, tarani, cersetori, chiar si mascariciul curtii fu rugat sa-si dea cu parerea. Nimeni insa nu putu sa dea un raspuns satisfacator.

Mai ramasese doar o vrajitoare - Muma Padurii - o faptura urata, stirba si cocosata care traia intr-o padure, inconjurata de animalele si farmecele ei. Regele stia ca vrajitoarea ii va cere un pret exorbitant, dar ziua cand trebuia sa dea raspunsul era atat de aproape incat el se gandi ca nu mai are practic nimic de pierdut. Vrajitoarea ceru in schimbul raspunsului ca regele sa se casatoreasca cu ea.

Regele accepta alianta cu inima grea si gandind la propria infrangere, dar dincolo de interesul personal el gandi atunci ca este mult mai important sa se afle neaparat raspunsul la acea intrebare la care n-a putut raspunde nimeni. Raspunsul pe care vrajitoarea i-l dadu era ca "Ceea ce doreste o femeie cel mai mult este sa decida ea insasi ce face cu viata ei".

Monarhul tarii vecine vazu corectitudinea raspunsului primit, si din ziua aceea intre cele doua tari se instaura o pace si o prietenie trainica.

Intre timp, la palatul tinarului rege se faceau pregatiri de nunta. Fiind o persoana de o integritate deosebita, el se purta frumos cu viitoarea sotie si ii asigura tot ce avea nevoie pentru viata impreuna, vorbindu-i intotdeauna cu multa rabdare, bunatate si respect. In dimineata zilei in care urma sa aiba loc nunta, el intra in camera ei, aducandu-i in dar un minunat buchet de flori.

Dar spre surpriza lui, in locul unei vrajitoare urate, il astepta o fata de o frumusete orbitoare, imbracata in cea mai splendida rochie de mireasa. Regele intreba cum de s-a schimbat astfel...iar ea raspunse ca vrajitoarele sunt maestre in ale Transformarii, si jumatate din timp de acum inainte ea va avea aspectul de Muma Padurii, iar cealalta jumatate ea va arata frumoasa ca Zana Florilor .

Fata ii spuse iarasi ca el are dreptul sa aleaga in care din cele doua aspecte si-ar dori sa apara ziua, si in care isi doreste sa apara noaptea. Grea dilema pentru tanarul mire, care, indragostit pana peste cap dintr-o singura privire, ar fi vrut sa mearga cu ea oriunde, si sa o arate intregii lumi ...dar pe de alta parte, desigur, tare ar fi vrut sa imbratiseze si noaptea in intimitatea iubirii, tot pe sotia cea frumoasa.

Ce alegere credeti ca a facut in final tanarul rege?

Nobilul rege raspunse viitoarei sale sotii ca... o va lasa pe ea sa decida ce face cu viata ei.Si ce s-a intamplat mai departe? Fata incepu sa rada, si-i spuse regelui ca daca alegerea este a ei, atunci ea vrea sa fie si ziua si noaptea tot Frumoasa si Buna, de dragul Iubirii unui Om atat de bun.

Demisie Oficială

Subsemnatul, va aduc la cunostinta intentia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.

Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.

Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.

Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.

Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.

Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.

Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.

Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.

Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.

M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.

Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.

Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?

Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?

Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetii echipajului "Speranta", navigand cu "Toate panzele sus" si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.

Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!

Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.

Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: "Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?", deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Arap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane.

Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.

Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.

Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate. Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!

Anonim

Dragostea adevarata

Un renumit profesor se afla în faţa unui grup de tineri, care erau contra CĂSĂTORIEI.

Tinerii argumentau că romantismul constituie adevăratul susţinator al unei perechi şi că este de preferat să termini cu relaţia atunci când se stinge, în loc să intri în monotonia unei căsnicii.
Profesorul le-a spus că respectă opinia lor, dar le-a relatat următoarele:

Părinţii mei au trăit 55 de ani căsătoriţi şi într-o dimineaţa mama mea cobora scările, să-i prepare tatei micul dejun. Făcu un infarct şi căzu.

Tatăl meu a ridicat-o cum a putut şi în grabă a urcat-o in camionetă.
Cu toată viteza, depăşind, nerespectând regulile, ajunse la spital, dar din nefericire când sosi, ea murise.

In timpul înmormântării tatăl meu nu vorbi şi avu o privire pierdută. Aproape că nici nu plânse. În noaptea aceea noi copiii am stat alături de el.

Într-o atmosferă de durere şi nostalgie, ne-am reamintit frumoase anecdote.
El îi ceru fratelui meu, teologul, să-i spună unde ar fi mama în acest moment.
Fratele meu începu să-i spună despre viaţa de după moarte; presupuse cum şi unde ar fi ea.

Tatăl meu asculta cu mare atenţie şi deodată ceru:“Duceţi-mă la cimitir" ;

-”Tată”, am răspuns, “este 11 noaptea, nu putem merge la cimitir acum”.
El ridică vocea şi cu o privire de sticlă, zise:

“Nu discutaţi cu mine, vă rog, nu discutaţi cu un om, care tocmai şi-a pierdut ceea ce a fost soţia sa timp de 55 de ani".

S-a produs un moment de linişte respectuoasă şi n-am mai discutat nimic. Am plecat la cimitir, am cerut voie paznicului şi cu o lanternă am ajuns la mormânt.
Tatăl meu atinse mormântul cu mâna lui, plânse şi ne spuse, copiilor lui, care vedeam această scenă, impresionaţi:

“Au fost 55 de ani buni...Ştiţi ? Nimeni nu poate vorbi de dragoste adevărată, dacă nu are idee ce înseamnă să împarţi viaţa cu o astfel de femeie”.

Făcu o pauză şi i se lumină faţa; continuă:

"Ea şi eu am fost împreună în acea criză când am schimbat serviciul,
... am făcut o echipă când am vândut casa şi ne-am mutat din oraş, am împărţit bucuria de a vedea copiii noştri terminând şcolile, am plâns unul alături de altul la pierderea fiinţelor dragi.
Ne-am rugat împreună în sala de aşteptare a unor spitale, ne-am sprijinit în durere.
Ne-am îmbrăţişat în fiecare Crăciun, şi ne-am iertat greşelile...
Acuma a plecat şi sunt mulţumit. Ştiţi de ce ? Pentru că a plecat înaintea mea. Nu a trebuit să trăiască agonia şi durerea de a mă înmormânta, de a rămâne singură după plecarea mea.
Şi eu voi trece prin asta,prin moarte, şi îi multumesc lui Dumnezeu.
O iubesc atâta, că nu mi-ar fi plăcut să sufere ea această despărţire prin moarte..."

Când tata termina de vorbit, noi copiii aveam feţele pline de lacrimi.
L-am îmbrăţişat şi el ne-a consolat :

“Totul e bine, putem merge acasă, a fost o zi bună ".

În noaptea aceea am înţeles ce înseamnă ADEVĂRATA DRAGOSTE.

Diferă mult de romantism. Nu are prea mult de văzut cu erotismul. Mult mai bine se leagă de munca şi grija pe care o au două persoane căsătorite real.

Când profesorul a terminat de vorbit, studenţii nu l-au putut combate. Acest fel de dragoste era ceva ce ei nu cunoşteau.

Anonim

Un mit Isusiac

Într-o zi, pe când mergea cu apostolii lui, trecură pe lângă hoitul unui câine. Apostolii spuseră:
Greţos mai duhneşte câinele acesta!
Dar Iisus zise: dar cât de albi sunt dinţii lui!
(de Nichita Stanescu publicat în Respirări)

Reuşim noi oare să vedem frumuseţea în tot ce ne înconjoară, sau suntem prea captaţi de partea negativă a lucrurilor?

Anti Daca...

De poţi să faci pe prostul cînd altul te repede
Făcînd-o pe deşteptul şi c-un cuvînt nu-l cerţi,
De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede,
De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi;

De nu amîni o clipă un rău să-l împlineşti,
Şi dacă minţi mai tare cînd alţii nu spun drept,
De-ţi place în iubire cu ură să loveşti,
Şi totuşi îţi pui mască de sfînt şi de-nţelept,

De te te tîrăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul,
Şi numai interesu-ţi îl sui la rang de ţel,
De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul,
Şi-i vinzi, fără sfială, pe amîndoi la fel;

De rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa tălmăcite,
Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă, şi,
Cînd vorbele şi fapta în vînt ţi-s risipite,
Tu dîndu-le la dracu’, poţi altele scorni,

De poţi să faci întruna dintr-un cîştig, o mie,
Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-ţi plăteşti bănuţul luat ca datorie,
Dar tu să fii plătitul, găseşti că-i drept şi demn,

De poţi să-ţi storci şi gîndul, şi inima, şi nervii
Îmbătrînite-n rele, să facă rele noi,
Şi sub nehotărîre, plecîndu-te ca servii,
Cînd toţi strigă: Nainte!, doar tu strigi: Înapoi!,

Dacă, stînd în mulţime, te-mpăunezi semeţ,
Dar lîngă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Şi pe duşmani sau prieteni, tratîndu-i cu dispreţ
Te faci că ţii la dînşii, dar îi înşeli amarnic,

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde-un rău,
Şi-n umbra lui te-nlinişti ca-n umbra unui pom,
Al tău va fi Pămîntul, cu tot prinosul său,
Vei fi-ntre Domni întîiul, dar NICIODATĂ OM...

de Kostas Varnalis

Dacă...

Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;
De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;

Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul
Mereu senin şi în acelaşi fel;
Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită
De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;
De poţi ca munca vieţii, năruită,
S-o faci de la-nceput precum a fost;

Dacă-ndrăzneşti agonisinţa-ţi toată
S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar
Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată
Făr-să te plîngi cu un oftat măcar;
De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă,
Drept să rămîi, cînd ele june nu-s,
Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă
Decît Voinţa ce le ţine sus;

Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată
Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!

de Rudyard Kipling
traducere de Dan Duţescu